Awake

Awake
Voi fi direct. E cel mai "de amator" film pe care l-am vazut vreodata. Banuiesc ca nici nu putea fi altfel din moment ce e primul film al lui Jony Harold (as fi vrut sa stiu asta inainte sa ma fi uitat la el).
Ca sa incepem cu partile bune, care de fapt e doar una. Ideea e super. M-a dus imediat cu gandul la Eternal Sunshine of the Spotless Mind care mi-a placut enorm si e un film foarte bun. O bila alba ca s-a inspirat de acolo fiind in acelasi timp si original. Intriga e buna cu o intorsatura neasteptata spre final. Tensiunea e construita ok, nici cine stie ce deosebit dar nici slab, destul sa te fi tinut captivat daca restul filmului nu ar fi fost dezastru

Pentru ca degeaba ai ideea daca in practica o dai in bara la greu. Se pare ca regizorul s-a ambitionat prea tare pe undeva pe la mijlocul filmului si s-a gandit sa schimbe dintr-odata totul. Filmul incepe frumos in stil hollywood cu diverse personaje, locatii etc. Apoi cam de la jumate o trece dintr-o data spre o tenta de teatru; pun pariu ca a vrut sa copie Dogville (acela e un film reprezentand o piesa de teatru, totul se petrece pe o scena cu vreo 10 personaje, se renunta chiar si la elemente de decor pentru a "pune reflectorul" doar pe personaje si in final pentru a amplifica ipocrizia, monstruozitatea si perversitatea lor). Daca s-ar fi dorit acelasi efect, ar fi trebuit sa inceapa direct asa. Pentru ca la cum a iesit nu te poti intreba decat WTF? De ce la o operatie pe cord al personajului principal participa doar 3 persoane in timp ce la inceputul filmului ni s-au "prezentat" multe altele care nu aveau nici o relevanta?! De ce se incepe cu un numar de detalii pentru ca apoi sa se renunte la toate?

Muzica nici ea nu e grozava. Pe alocuri e destul de enervanta. Se vrea a fi ceva care sa te indemne sa meditezi la "nemurirea sufletului" dar din pacate uneori nu e destul de subtila pentru asa ceva asa ca devine iritanta.

Dupa cum ziceam filmul poate fi caracterizat intr-un singur cuvant prin amatorism. Elementele care probabil i-au fost predate d-lui Harold la scoala de film sunt atat de evidente:
- inceputul "din mijloc". Astfel primele cadre sunt de fapt de pe undeva de la mijlocul timeline-ului incercand sa te faca curios. Daca ar fi inceput cu moartea vre-unei personalitati sau cineva cunoscut despre care sa am habar probabil ar fi functionat dar asa sa vad un doctor declarand decesul cuiva necunoscut nu e cu nimic deosebit. Un om normal, o moarte normala, care-i treaba?
- prea multe. vrea sa dezvolte prea multe personaje si nu reuseste sa aprofundeze pe nici unul. Exista personajul principal, iubita lui, mama lui, doctorul lui. La toate le creeaza cate o masca, nimeni nu este ceea ce pare, toti au cate un trecut dubios sau in cel mai bun caz incert iar destinele lor se amesteca ca intr-o farfurie de spaghetti.
- se pare ca regizorul nu are incredere in inteligenta noastra si vrea sa ne explice ca la copii mici de ce a pus acest nume filmului asa ca il incheie printr-un discurs care se doreste a fi filozofic dar e de 2 bani. Total inutil
- stiu ca la ora i-au spus ca in orice film (si de fapt in orice opera fie ea teatru, carte etc) e bine ca finalul sa fie o "oglinda" a inceputului, sa se completeze, sa formeze un cerc care sa se inchida frumos si elegant. Cuvantul cheie este elegant si nu prin cuvinte... brute, o voce a naratorului care sa-mi puna in evidenta simetria.

Dupa cum ziceam, un film facut de un scolar care stie ingredientele unui film de succes dar mai are de lucrat la modul de preparare

In final nota 5, pentru idee si cele 10 minute de tensiune.