Sincer sa fiu, am fost destul de sceptic in privinta indeplinirii acestui obiectiv. Prognoza meteo indica totul in defavoarea unei iesiri la munte: ploaie si ninsoare, ceata, frig. Aveam asa un moment de deja-vu, cand in urma cu 2 ani, in conditii asemanatoare, plecarea spre varf a fost anulata din cauza cetii, ce-i drept atunci fusese programata noaptea. Insa de data aceasta lucrurile aveau sa fie diferite; ma rog, vemea a fost mohorata, echipamentul a luat apa, ne-am ratacit de vre-o 2 ori iar pe cateva portiuni trebuia sa te tii bine pe picioare pe o poteca ingusta cat abia sa-ti incapa pasii. Pe scurt, tot ce mi-as fi putut dori!.
Intalnirea a fost sambata la Gara de Nord si desi credeam ca vom fi mai putini decat in tura precedenta din Retezat, tot a fost nevoie de 2 autocare. Din fericire, drumul nu mai este asa de lung si dupa cateva ore suntem coborati la intersectia dintre druml spre Muntele Rosu si cel spre Brasov. Urma sa dormim la Muntele Rosu si Silva iar indicatorul indica doar 3 km pana acolo; deci traseu fara probleme pentru niste oameni de munte ca noi.
Acoperim aceasta distanta destul de repede si tot mergand asa observ ca... de fapt nu observ nimic in afara de ceata. De-o parte si de alta a drumlui, in vai, ceata acopera tot. Sper totusi ca la altitutidini mai mari ceata se va mai risipi dar mai curand mi se risipesc mie sperantele. Cabanele sunt invaluite in valuri de ceata care scad vizibilitatea chiar si la 20 de metri, incat de unde sunt eu nu mai vad nici inceputul nici sfarsitul monomului. Ne regrupam pe platoul din fata cabanei si exceptand vre-o 2 masini care au plecat de la cabana, e pustiu si e o atmosfera parca scoasa dintr-un film de Hitchcock. Din cauza ca eram pra multi, nu incapem cu totii la Muntele Rosu asa ca pe baza de voluntariat cam jumate din trupa se duce la Silva. Noi am ales Muntele Rosu pentru ca mai fusesem dincolo si in urma cu un an si de data aceasta am preferat caldura centralizata, baile indoor si dusurile cu apa calda :D
 |
| De la Ciucas 19-20 martie 2011 |
Dupa aproximativ o ora, timp cat sa ne lasam bagajele in camere si sa mancam ceva de pranz ne grupam din nou in parcare pentru a pleca spre varf. Acum descopar ca vom avea parte si de o a doua premiera, aceea de a-l avea pe Gerila drept ghid. Invaluit intr-o aura, asa, de misticism data de performantele sale din Caucaz si Pamir, nu stiam la ce sa ma astept; si cu siguranta nu ma asteptasem la cele aproximativ 50 de genoflexiuni primite inainte chiar de incepe traseul.
Cu picioarele mai mult decat incalzite am plecat in urmarirea benzii galbene. Traseul incepe usor, cu mici urcursuri ceva mai sustinute dar in cea mai mare parte urmeaza curba de nivel. Incep sa apara primele petece de zapada precum si palcuri de ghiocei. Sunt primii ghiocei pe anul acesta asa ca lumea ii fotografiaza din toate unghiurile posibile. Pana sa ajungem in Valea Berii zapada deja devine omniprezenta intr-un strat de cativa centimetri dar nu pune nici un fel de problema.
Ajunsi in Valea Berii incepem urcusul pe drumul forestier si totodata incepe sa si lapoviteze. Drumul este plin de noroi si incep sa ma intreb cand sau daca acel drum este vre-odata uscat. Dar aderenta este buna asa ca putem trai cu putina mizerie. Desi s-ar crede ca fiind drum, n-ar fi prea dificil de urcat, nici usor nu este. Cateva portiuni, inclusiv curbe, au o inclinare atat de mare incat o masina de sosea s-ar rasturna cu totul. Din pacate vremea nu da nici un semn de imbunatatire si cand ploua cand ninge. Inainte de a ajunge la Cabana Ciucas, in ultima curba un brad inalt si singuratic ne intampina, parca pictat pe fundalul cerului intunecat. La picioare noroi, de sus lapovita si de jur imprejur ceata, totul luat parca din Padura Spanzuratilor a lui Rebreanu. Dar oricum eram multumit ca am ajuns pana aici.
Speram sa facem un mic popas la cabana Ciucas dar cum aceasta e inca in constructie iar vremea nu prea incuraja la stat, probabil n-ar fi fost o idee prea buna. Dar nu trecem bine de cabana ca suntem obligati sa poposim. Cum nici Gerila nu mai fusese pe acest traseu, din cauza cetii dese si a unei poteci batatorite, probabil alt traseu, pierdem marcajele (care de acum erau banda rosie). Din fericire Gerila are o busola iar noi o harta a Ciucasului, cumparata la insistentele Elenei pe care eu nici nu prea vroiam sa o luam( de acuma o sa iau o harta de fiecare data cand plecam si neaparat trebuie sa achizitionez o busola). Folosind niste tehnici de orientare busola-harta mai avansate decat repetasem noi in aplicatia de orientare, gasim repede traseul corect si pornim in directia varfului.
Varf, care conform indicatoarelor era la o ora jumate dar noi am facut pe putin dublu. Zapada devenea din ce in ce mai apoasa si cand nu te asteptai te afundai pana la brau. Nici daca aveai urmele deja facute nu era mult mai usor sa tot sari peste praguri de zapada de cateva zeci de centimetri. Un culoar de avalansa devine un adevarat obstacol pentru ca trebuie sa urcam pe muchia lui, ceea ce nu se poate face fara coarda si sa-ti dai sufletul afara. Cate unul, cate unul trece destul timp pana ne regrupam. Urmeaza apoi o sectiune stancoasa unde poteca se ingusteaza printre bolovani mai mari sau mai mici. Singurul lucru observabil este o formatiune de stanci denumite Babele la Sfat. In rest nu se vede nimic la mai mult de 100-200 de metri si-mi pare enorm de rau ca pentru a treia oara, si culmea cand chiar reusesc sa urc pe varf, tot nu vad cum arata acest munte.
Ajungem si pe varf, un platou micut pe care abia daca incap simultan 15-20 de oameni inghesuiti. Facem poze pe randul, care cum apucam si mananc un sandvis imbibat cu apa si zapada. Nu ma pot bucura decat de sentimentul de reusita a atingerii acestui varf. Dar imi promit ca-l voi mai vizita odata intr-o zi cu soare ca sa ma bucur si de peisaje.
Coborarea, pe acelasi traseu a fost lunga de tot. Acelasi culoar ne pune probleme desi de data aceasta l-am taiat de-a lungul. Utilizand 2 pioleti Gerila ne asigura bine de tot la coborare. Insa in graba noastra tot coboram pana ne dam seama ca prea ne afundam in zapada si ceva nu e in regula. Iesisem din nou de pe traseu iar primii care am coborat trebuie sa urcam din nou cativa zeci de metri. Noapte se lasa cu totul si mai avem o grama de mers pana la cabana Ciucas. Aiurea e ca mi-am uitat si frontala la cabana. Incercam sa coboram cat mai repede dar monomul se tot fragmenteaza si trebuie sa ne asteptam unii pe altii. Trecem intr-o viteza pe langa cabana Ciucas intram pe drumul forestier si ma rog sa nu iau o tranta in noroiul acela. Din Valea Berii se incepe si o cantare ad-hoc pe de o parte pentru a ne incalzi si a mentine ritmul si pe de alta parte pentru a tine la distanta eventualii ursi nocturni. Dar din fericire toata lumea ajunge cu bine la locul de cazare.
Urmeaza cantarea obisnuita de seara, de data aceasta cu o surpriza a lui Moldo, un cantec dedicat elevilor scolii de munte. Mi-a placut. Dupa o zi asa de lunga ma trantesc pe jumatatea mea de loc pentru un somn, sper eu, la fel de lung.
Dimineata devreme avem parte de o incalzile a la Gerila. Aceasta include sarituri, genoflexiuni, rotiri, alte sarituri in toate directiile posibile, sprinturi, intinderi, din nou sarituri din toate partile corpului, intinderi, genoflexiuni si evident, mai multe sarituri. Desi nu mancasem nimic, sarise din mine orice pofta de mancare. Dar vreau totusi, la sfarsit, sa sarbatoresc sfarsitul unei aplicatii reusite asa ca savurez cat mai mult o portie de clatite cu ciocolata.
Drumul spre casa este marcat doar de o mica oprire la Manastirea Cheia. Cateva poze cu imprejurimile si sunt inapoi in autocar.
Concluzii:
O busola poate fi vitala:)
Se pare ca pentru mine acest munte nu se lasa cu una, cu doua. Dupa cum mi-am propus sper sa reusesc sa fac cateva poze frumoase de pe varful sau. Chiar daca vremea a fost cum a fost, privesc partea plina a paharului si ma gandesc ca e bine ca am experimentat cum e sa merg pe ceata si zapada(si sa te ratacesti). Si binenteles foarte important este si ca am atins varful, care poate n-ar fi fost posibil daca Gerila nu si-ar fi asumat raspunderea de a ne duce si aduce de acolo ditamai grupul de 80 de oameni, teferi, in acele conditii. Tot in aceasta aplicatie am mai aflat cate putin despre o parte din elevii scolii precum si de ce cainele iubeste sau nu alcoolul.
