1. Am plecat singuri(doar eu si prietena mea) pe un traseu necunoscut
2. Am plecat singuri pe un traseu necunoscut iarna
3. Am plecat singuri pe un traseu necunoscut iarna in timpul unei avertizari de furtuna cu viscol.
Evident nu recomand nimanui sa faca acest lucru si sper sa n-o mai fac nici eu. Am redus cat mai mult riscurile prin studierea traseului, cam timp de o saptamana m-am uitat pe toate hartile posibile pana am memorat toate detaliile. am citit toate jurnalele celor care au mers inainte, l-am inebunit pe cabanier cu telefoane despre starea vremii si a traseului.
Nopatea de vineri spre sambata a fost plina de griji. Cei de la INMH au dat o avertizare de furtuna si viscol la munte, pericol de avalanse, scaderea brusca a temperaturii, tot tacamul. Si tinand cont ca aveam sa mergem pe un traseu necunoscut si destul de lung, estimam eu la vre-o 7-8 ore, am avut un somn agitat in acre imi faceam nmai planuri pentru orice fel de situatie posibila si imposibila. Deja nu mai ne vedeam ajunsi la Malaiesti si ma gandam cum va fi noaptea urmatoare dormind in sala de mese la Diham. Sau in cele mai rele inchipuiri imi imaginam o furtuna grozava de nu puteam iesi nici din Busteni.
Se face in final dimineata si n mai am nici o rabdare sa ajung odata la Busteni sa pot lua o decizie. SIngura consoloare este ca mergem cu acceleratul de la 7:10, dupa ce atatea ture ne trezeam cu noaptea-n cap pentru personalul de la 6 (cand stai la capatul opus la Bucurestiului trebuie sa-ti iei o marja mare de timp doar pentru a ajunge la gara). De asemenea in tre, un comfort binevenit. Destule locuri libere astfel incat ne alegem 2 scaune la fereastra, spatiu destul ca sa-ti intinzi picioarele si liniste cat sa motai.
Ajungem in Busteni. Vreme inourata si ceva lapovita si ninsoare dar fara putin de vant. Habar n-avem cat vom face pe traseu dar vrem sa salvam fiecare minut astfel ne hotaram sa luam un taxi pana la Gura Diham. Deoarece pierdem cateva minute invartindu-ne in jurul toaletei din Busteni care arata foarte bine de afara dar incuiata, nu mai gasim nici un taxi in gara dar dupa cativa pasi vedem unul liber si-l oprim. Ajunsi la Gura Diham vedem multe grupuri de muntomani si nici nu coboram bine din masina ca un grup de adulti si un copil simpatic ne "agata". Merg si ei la Malaiesti dar tot pentru prima data. Dar suntem bucurosi ca nu vom fi singuri.
Pe la 10 fix incepem urcarea pe Panta Prostului urmarind triunghiul albastru. Dupa aceea traseu usor, ca de plimbare prin padure. Zapada mica, cativa cm nici n pune problema la inaintare. Facem pauze mici si dese, nu ne fortam, dar avem un ritm destul de constant. Cand ne apropiem de Saua Baiului incepem sa simtim vantul si apare intrebarea daca vom fi spulberati de acele rafale de peste 120km/h cu care ne-au speriat meteorologii.
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
Pe drumul forestier zapada se depunde din ce in ce mai mult. Impingem si o Dacie care vroia sa ajunga la Diham dar chiar si cu lanturi era imposibil pe viscolul acela. Pana ajungem la Diham vantul e destul de puternic
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
Pe la 11:45 ajungem si la Diham mai devreme decat in cel mai optimist scenariu al nostru. Luam o pauza de o ora in care mancam o ciorba de vacuta, banane, sandvisuri si bem un ceai cald si bun. Intre timp incepe sa ninga din ce in ce mai tare dar se potoleste vantul.
Cu burtica plina incepem o coborare de aproape 300 de metri care ma face sa ma gandesc cum ne vom simti in ziua urmatoare la urcat. Si la faptul ca vom avea de urcat mai mult dat dublu pana la Malaiesti.
Traseul se continua urcand usor, pe o ninsoare dasa dar linistita. La punctul de belvedere ne tragem in cateva poze insa e cam ceata.
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
Incetul cu incetul ne adunam din ce in ce mai multi si ne ordonam intr-un sir de vre-o 10-15 oameni.
Un sir de brazi ne deschide poteca si ne ofera o portiune de traseu plat.
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
Pe la ora 16:45 ajungem si la cabana. Si suntem foarte surprinsi ca am facut traseul intr-un timp asa de scurt. Noua care ne era frica ca ne pinde ora 6-7 seara si intunericul pe traseu. In sfarsit, ne cazam intr-o camera cu 8 paturi alaturi de inca 2 tineri muntomani. Mai pe seara intreaga camera se umple dupa ce vine si un grup mai numeros si foarte vesel.
In sala de mese o imagine care n-o mai vazusem. Pana acum am mers la cabane.. mai accesibile, chiar si cu masina de aceea se observau destui oameni imbracati in blugi si adidasi. Aici, toate lumea cu echipament profesional, rucsaci enormi, pioleti, coltari si chiar si casti. Se vedea clar ca cine ajunge aici nu se joaca de-a muntele. Pentru mine, al carui echipament este jumate luat de la Decathlon si acolo ce era mai accesibil, ma desfatam privind piese nmai de la Mammut in sus, Salomon si Gravity parea sa fie preferatul multora.
Pe la ora 18:30 ne bagam in pat. Ceilalti colegi de camera veneau de pe trasee mult mai grele si a doua zi vroiau sa ajunga si pe Omu si aveau nevoie de odihna. Ne gandim ca si noi suntem destul de obositi si un somn lung nu strica asa ca adormim la incredibila ora 19. Dar din pacate somnul nu dureaza prea mult pentru ca dupa cateva ore ma trezesc inghetat bocna. Caldura este oprita, nu avem sac de dormit asa ca pun pe mine toate hainele care le am. Dar imposibil sa ma incalzesc incat sa adorm asa ca restul noptii trece intr-o stare de semi constienta. A fost o noapte foooarte lunga. Dimineata cand ne trezim, era un frig de ieseau aburi pe gura si cam toata lumea a dormit agitat din cauza frigului. Din 9 oameni doar 2 au avut sac de dormit si s-au putut bucura de un somn linistit.
Socul cel mare vine cand imi bag picioarele in bocanci. Sunt ei impermeabili dar din pacate nu prea respirabili asa ca seara erau cam transpirati pe interior iar pe timpul noptii, umezeala a inghetat. Era ca si cum mi-as fi pus picioarele in 2 sloiuri de gheata, chiar daca aveam niste soseste care se laudau ca tin cald chiar si la -10 grade. Simteam ca toata caldura din corp mi se scurge prin picioare asa ca mi le bag in 2 pungi si apoi in bocanci. Chiar daca aveam sa transpir dar macar mai simteam ceva caldura.
Trebuie sa ma incalzesc cat mai repede asa ca la micul dejun iau o omleta cu de toate, o ciocolata calda, o cafea fierbinte si o banana. Si iesim cat mai repede afara sa ne miscam. Totul era inghetat dar un soare frumos si un cer limpede.
Privelistea mi se pare nemaivazuta. de fapt chiar n am mai vaut asa ceva. Eram paziti strasnic din 3 parti de pereti de stanca. Nemaivazand altceva in afara de stanca aveam impresia ca eram intr-un cuib de piatra inaltat la cer.
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
Am un mare regret cand trebuie sa plec. Nu ma mai satur sa privesc atata salbaticie si incerc sa memorez cat mai multe peisaje. Dar trebuie sa ne intoarcem. Pe traseu, ninsoare din ziua precedenta a asternut un covor de un alb perfect.
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
De la punctul de belvedere avem o priveliste mult mai frumoasa decat sambata. Se vede pana la capatul lumii :)
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
Din pacate la intoarcere mergem singuri asa ca drumul pare mult mai lung. Mai ales partea de urcus pana la Diham. Sau poate se adunase si ceva oboseala. Mancam o mamaliguta cu pranza, ne realimentam termosul cu ceai si o luam la pas repejor ca sa prindem personalul de 17.50. Nu inainte de a-l mai fotografia pe impunatorul Bucsoiul pe care nu il vazusem niciodata iarna.
 |
| De la Malaiesti 12-13 feb 2011 |
De la Diham mergem pe un traseu alb imaculat, aproape neumblat si apoi intram pe drumul plin de gheata de la Gura Diham. Din nou ne depasim asteptarile si ajungem cu o ora mai devreme dar cu 10 minute pra tarziu pentru a lua acceleratul de la 16.50. Dar dupa o asemenea aventura nu mai conteaza o ora de asteptare, ne plimbam lejer prin Busteni pana la sosirea personalului plin pana la refuz.
Concluzie: un traseu foarte frumos de facut in orice anotimp( de fapt fiind interzis iarna e si singurul spre Malaiesti). E destul de mers si atat la dus cat si la intors e si de urcat si de coborat, ceea ce poate fi un pic solicitant la intors sa mai urci din nou o diferenta de nivel de 300 de metri. Privelistea e bestiala, cred ca vara as putea sta acolo o zi intreaga fara sa ma mai satur sa privesc acele stanci.
Mai multe fotografii pot fi vazute aici
